GET:
Array
(
    [page] => operatii-estetice
    [subpage] => lipoaspiratia
)
Ce nada mica sunt! ♥

Lipoaspiratia

Preturi

Vezi preturile

De la 1000 euro, in functie de zone.

Preturile afisate sunt preturi aproximative si se stabilesc dupa consultatia initiala, atunci cand se face evaluarea pacientului. Preturile pot varia in functie de durata interventiei, dimensiunile leziunii sau suprafata tratata. Mai multe informatii despre preturi.

Silueta a reprezentat si reprezinta o preocupare atenta a femeilor si barbatilor, pe langa aspectul facial sau cel al pielii. Miscarea, stilul de viata si dietele echilibrate pot asigura, pe langa o sanatate buna, si un aspect placut.

Ce facem cu depozitele adipoase care nu vor deloc sa plece nici cu excercitii fizice, nici cu dieta?

Iata ca si aici chirurgia estetica este langa pacientii care au astfel de doleante. Este adevarat ca exista zone ale corpului, care pot stoca depozite adipoase programate genetic. Asa ca, oricat ne-am stradui sa le indepartam incercand cu disperare masajul, sportul sau dieta, acestea raman doar solutia interventiilor chirurgicale.

Ce este lipoaspiratia?

Lipoaspiratia este interventia chirurgicala prin care astfel de depuneri de grasime sunt inlaturate. Aceasta interventie se realizeaza prin aspirarea tesutului adipos prin introducerea unor canule de diferite grosimi, prin care, cu ajutorul unui aspirator, vor extrage celulele adipoase din zonele care se doresc a fi remodelate.

Interventia se face fie cu anestezie locala, fie cu anestezie generala, dupa ce zona respectiva a fost infiltrata cu un lichid care reduce sangerarile si riscurile anestezice.

Interventia dureaza intre 1-3 ore, depinde cate zone se vor remodela.

In medie, se extrag in jur de 3-4 litri de tesut adipos, putandu-se ajunge pana la 5 litri.

Cui se adreseaza?

Nu trebuie sa confundati lipoaspiratia cu o metoda de slabire. Persoanele carora le este indicata lipoaspiratia sunt cele normoponderale sau cu o crestere moderata in greutate (maximum 30%). Pacientii ideali sunt cei care au o piele ferma, cu un tonus muscular bun. Lipoaspiratia este indicata in cazurile de obezitate la pacienti selectionati cu rigurozitate si doar in scop terapeutic, nu estetic. De asemenea, prin lipoaspiratie nu se elimina celulita.

Pacientii care solicita lipoaspiratia trebuie sa fie in stare buna de sanatate. Exista contraindicatii relative la anumiti pacienti si anume la cei care sufera de diabet si boli cardiovasculare.

Ce zone pot beneficia de aceasta interventie?

Lipoaspiratia este o interventie solicitata si aplicata in urmatarele zone: solduri, fese, coapse, gambe, genunchi, glezne, abdomen, talie, torace anterior si posterior, membre superioare, gat, obraz, barbie.

Sunt cazuri in care se pot asocia lipoaspiratiei si alte interventii chirurgicale complementare, pentru a obtine un rezultat estetic bun: abdominoplastia, lifting facial sau reductie mamara.

Se va reface grasimea dupa lipoaspiratie?

Zonele care se adreseaza lipoaspiratiei sunt de cele mai multe ori cele care rezista la exercitiile fizice si la dieta. Aceasta grasime reprezinta un depozit pe care organismul si-l organizeaza, pentru ca atunci cand va avea nevoie de arderi mai mari, aceasta sa poata fi folosita. Depunerea este diferita, la femei depozitele apar in jurul coapselor, soldurilor, abdomenului, dar si la genunchi, in timp ce barbatii fac depozite pe abdomen, solduri si in zona mamara (ginecomastie).

In mod normal, dupa indepartarea grasimii din aceste zone prin aspiratie, aceasta nu se mai depune, sau foarte putin. Daca insa pacientul va suferi o crestere ponderala importanta, exista insa posibilitatea ca organismul sa stocheze aceste depozite adipoase atat in zonele operate, cat si in alte zone ale corpului.

Prin lipoaspiratie nu scapam insa a avea o dieta echilibrata si de a face in mod regulat exercitii fizice.

Programarea pentru operatie

O operatie de liposuctie se poate programa in momentul in care pacientul a terminat dieta recomandata si a slabit in limitele dorite si recomandate. De asemenea, trebuie sa opreasca medicatia antiinflamatorie, anticonceptionala, precum si fumatul. Nu este indicata programarea interventiei in apropierea menstruatiei, pentru a evita eventualele sangerari.

Ce se intampla in timpul interventiei chirurgicale?

Lipoaspiratia se face sub anestezie generala sau locoregionala, indicatia anestezica fiind in functie de suprafata care urmeaza a fi tratata. Zonele care urmeaza a fi operate vor fi infiltrate cu o solutie speciala care usureaza extragerea grasimii cu ajutorul canulelor subtiri. Locul unde canulele (cu diamentru intre 2 si 4 mm) strapung pielea va lasa o mica cicatrice, care nu se va sutura si se va vindeca, fara a genera o cicatrice inestetica.

Dupa interventie este indicata mobilizarea precoce si purtarea unor corsete special din material elastic, care au rolul de a impiedica formarea hematoamelor, dar si redistribuirea uniforma a tegumentului. Corsetul se aplica imediat postoperator, chiar imediat dupa terminarea interventiei chirurgicale si va fi purtat 4-8 saptamani.

Dupa operatie

Pacienta va simti un discomfort moderat, iar in zonele operate incep sa apara edemul si echimozele, care dispar in prima saptamana. Este important ca pacienta sa isi faca masaj cu unguente antiinflamatorii si isi poate relua exercitiile fizice moderate.

Rezultatul final se va vedea dupa 3-6 luni postoperator, in aceasta perioada fiind indicate consulturile priodice. Reluarea activitatii se va face dupa aproximativ o saptamana.